Grupe Inițiere și recreere
Pentru că bazinul nostru este generos și echipa bine organizată, putem desfășura în paralel atât grupele de inițiere, cât și cele de recreere, fără ca activitățile să se suprapună sau să se încurce între ele. Copiii sunt împărțiți clar pe niveluri și zone ale bazinului, astfel încât fiecare grupă să beneficieze de atenția cuvenită, spațiu suficient și condiții optime de învățare și exersare. Fiecare are locul său și se dezvoltă în ritmul propriu, în siguranță și cu bucurie.
Grupele de inițiere derulează activități de acomodare cu apa, până la faza în care aceștia ajung să fie în siguranță în apă, adresându-se copiilor care se află la început de drum și învață să se simtă confortabil în apă.
Grupele de recreere derulează activități de învățare și perfecționare a celor patru procedee de înot, adresându-se copiilor care vor să înoate, să se distreze și să-și mențină forma fizică, într-un mod relaxat și plăcut.
Un antrenament durează 50 de minute, implicând 5 minute de încălzire pe uscat, 40 de minute de exerciții specifice antrenamentului de înot și 5 minute de jocuri acvatice.
Program
Luni-joi, în intervalul orar 17:30-19:30;
Vineri, în intervalul orar 17:00-19:00;
Sâmbătă, în intervalul orar 9:00-11:00;
Abonamente
Abonamentele sunt pachete de 1, 4, 8 și 16 ședințe, după cum urmează:
Pachet
nr. sesiuni
1
4
8
16
Valoare
RON
135
400
740
1320
Valabilitate
săptămâni
1
4
4
8
Nr. sesiuni
reprogramabile
0
1
2
4
Cursuri individuale
Cursurile individuale sunt dedicate copiilor care își doresc să învețe să înoate sau să își îmbunătățească tehnica într-un cadru specific nevoilor proprii. În timpul fiecărei ședințe, un instructor lucrează exclusiv cu un singur cursant, oferindu-i atenție și îndrumare personalizată.
Programul de învățare este stabilit în funcție de nivelul inițial, obiectivele și ritmul de progres al fiecărui cursant.
Cursurile individuale sunt potrivite atât pentru începători, cât și pentru cursanții care au nevoie de exerciții specifice pentru corectarea și îmbunătățirea tehnicii de înot.
Un antrenament durează 50 de minute, implicând 5 minute de încălzire pe uscat, 40 de minute de exerciții specifice antrenamentului de înot și 5 minute de jocuri acvatice.
Program
Programul se stabilește de comun acord, în funcție de disponibilitatea bazinului, a cursantului și a instructorului.
Abonamente
Abonamentele sunt pachete de 1, 4, 8 sesiuni după cum urmează:
Pachet
nr. sesiuni
1
4
8
Valoare
RON
230
720
1280
Valabilitate
săptămâni
1
4
4
Nr. sesiuni
reprogramabile
0
1
2
Grupe Level Up
Grupele Level Up sunt destinate copiilor care participă constant la antrenamente și fac parte din aceeași grupă pe parcursul anului școlar, din septembrie până în iunie. Această continuitate oferă două beneficii principale:
-
Participarea constantă alături de același grup facilitează formarea de legături și sentimentul de apartenență al copiilor, creând un mediu în care aceștia se simt bine, socializează și cooperează eficient;
-
Participarea cu consecvență la antrenamente duce la formarea de grupe mai omogene pentru care antrenamentele pot fi optimizate în scopul susținerii progresului și performanțelor copiilor.
Pe lângă ora de înot, copiii din grupele Level up pot participa (opțional) și la o oră de pregătire fizică în sala de fitness (aflată în incinta bazinului). Antrenamentele din sala de fitness sunt adaptate vârstei și nevoilor fiecărui copil și au ca scop dezvoltarea armonioasă a musculaturii și îmbunătățirea posturii și a mobilității.
În funcție de progresul înregistrat, următorul pas îl reprezintă grupele Fast Lane (de performanță).
Caracteristicile acestor grupe:
-
Participarea la 2 antrenamente săptămânal;
-
Fiecare antrenament include 50 de minute de înot în bazin. Opțional, copiii pot participa înainte și la 50 de minute de pregătire fizică în sala de fitness.
-
Apartenența la o grupă aleasă conform următorului orar:
-
Luni și miercuri
- 15:30-16:30 pregătire fizică în sala de fitness (opțional);
- 16:30-17:30 curs înot în bazin.
-
Marți și joi
-
15:30-16:30 pregătire fizică în sala de fitness (opțional);
-
16:30-17:30 curs înot în bazin.
-
-
-
Efectuarea unui abonament la preț preferențial:
Pachet
nr. sesiuni
Valoare
RON
Valabilitate
săptămâni
Nr. sesiuni
reprogramabile
18
24
32
1440
1730
2240
9
12
16
3
4
5
Grupe Fast Lane
Fast Lane este programul nostru destinat înotătorilor care își doresc să progreseze spre performanță. Participarea se realizează prin selecție, pe baza evoluției, nivelului tehnic și seriozității demonstrate la antrenamente.
Antrenamentele sunt mai intense, de 2 până la 5 ori pe săptămână (conform deciziei luate de către părinți și antrenori), iar fiecare ședință e o nouă oportunitate de a deveni mai bun: mai rapid, mai tehnic, mai încrezător. Pe lângă ora de înot, copiii din grupele Fast Lane pot participa, opțional, la o oră de pregătire fizică în sala de fitness. Antrenamentele din sala de fitness sunt adaptate vârstei și nevoilor fiecărui copil și au ca scop dezvoltarea armonioasă a musculaturii și îmbunătățirea posturii și a mobilității.
Copiii din această grupă au și posibilitatea, dacă doresc, să participe la competiții, în funcție de nivelul și dorința lor – totul într-un ritm adaptat fiecăruia. Dacă înotul a devenit mai mult decât un hobby pentru copilul dvs., Fast Lane e locul potrivit!
Caracteristicile acestor grupe:
-
Participarea la 2-5 antrenamente săptămânal;
-
Fiecare antrenament include 50 de minute de înot în bazin. Opțional, copiii pot participa înainte și la 50 de minute de pregătire fizică în sala de fitness.
-
Apartenența la o grupă potrivită, conform următorului orar:
-
Grupa 1
-
Luni și miercuri
-
14:30-15:30 pregătire fizică în sala de fitness (opțional);
-
15:30-16:30 curs înot în bazin.
-
-
Vineri
-
15:00-16:00 pregătire fizică în sala de fitness (opțional);
-
16:00-17:00 curs înot în bazin.
-
-
- Grupa 2
-
Marți și joi
-
14:30-15:30 pregătire fizică în sala de fitness (opțional);
-
15:30-16:30 curs înot în bazin.
-
-
-
Sportivii care aleg să participe la 4 sau 5 antrenamente pe săptămână pot fi incluși în ambele grupe, în funcție de disponibilitate și de nivelul lor de pregătire.
-
Efectuarea unui abonament la preț preferențial:
Pachet
nr. sesiuni
Valoare
RON
Valabilitate
săptămâni
Nr. sesiuni
reprogramabile
18
24
32
1340
1560
1920
9
12
16
2
3
4
Accesul în grupele Fast Lane se realizează prin selecție, la recomandarea antrenorilor. Pentru mai multe informații sau pentru a discuta dacă acest program este potrivit pentru copilul dvs., vă rugăm să ne contactați.
Procedura de înscriere
Rezervarea locului se face prin completarea formularului de înscriere aferent tipului de curs la care doriți să participați: click aici.
Ulterior, vom reveni către dvs., printr-un mesaj privat, cu confirmarea disponibilității unui loc, în cel mai scurt timp posibil.
După primirea mesajului de confirmare, vă rugăm să confirmați rezervarea prin achitarea abonamentului în termen de 24 de ore. În lipsa confirmării, rezervarea va fi anulată, pentru ca locul să poată fi alocat unui alt cursant.
Creați-vă un cont Sports Culture pe pagina nostră web, pentru a vă putea urmăristadiul abonamentului și a aplica procedura de recuperare, atunci când este cazul: app.sportsculture.ro.
Alăturați-vă comunității de WhatsApp Sports Culture, intrând în grupul locației la care participați la cursuri. Echipa noastră transmite informații importante,
atunci când acestea apar.
Reprogramările se fac din contul de abonat, creat pe app.sportsculture.ro, conform informațiilor afișate acolo.
Echipament necesar
În primul rând, recomandăm ca echipamentul de înot să fie unul confortabil, acesta cuprinzând următoarele elemente:
Costum de baie
Cască și
ochelari de înot
Șlapi
Prosop
Locuri de parcare
În curtea clădirii în care se află bazinul există o parcare utilizată de persoanele care își desfășoară activitatea în clădire. În funcție de intervalul orar și de gradul de ocupare, numărul locurilor disponibile poate varia.
Prin urmare, parcarea poate fi folosită doar în limita locurilor disponibile.
Sală de fitness
Sala de fitness este rezervată părinților pe durata cursului de înot al copilului. Aceasta poate fi utilizată pe propria răspundere, cu respectarea regulilor de siguranță, igienă și folosind echipament sportiv corespunzător.

